Cea mai revoluționară tehnică de profilaxie: Guided Biofilm Therapy

Ne bucurăm să vă spunem că Smile Dent are în dotare cel mai performant aparat de profilaxie dentară, recunoscut la nivel mondial. Ce presupune de fapt GBT și cu ce se diferențiază de aparatura clasică, folosită în profilaxia dentară.

În funcție de nevoile pacientului, în realizarea procedurii GBT se utilizează, în combinație, trei tipuri de tehnologii: AIRFLOW®,  PERIFLOW® și PIEZON® PS No Pain.

Placa bacteriană și tartrul sunt îndepărtate cu ușurință prin procedurile de Airflow® și Perioflow® de pe dinți, subgingival, de pe limbă și palat.

Spre deosebire de metodele clasice de igienizare, ce utilizează intrumente metalice pentru curățare, terapia GBT utilizează o pulbere foarte puțin abrazivă care nu zgârie dintele sau lucrarea protetică, ci are o acțiune de curățate blândă și eficientă.

Alte avantaje ale terapiei GBT față de igienizarea profesională clasică:

• Evidențiază tartul de pe dinți
• Este nedureroasă chiar și pentru pacienții cu dinți sensibili
• Airflow-ul pătrunde subgingival și poate fi folosit și pe mucoase și limbă
• Se poate folosi și la nivelul implanturilor, lucrărilor protetice și aparatului dentar
• Apa folosită în timpul procedurii se poate încălzi la 25, 30, 35 și 40 de grade
• Crește gradul de confort al pacientului în timpul intervenției
• Procedura presupune evidențierea plăcii bacteriene, air-flow-ul și detartrajul, fără a mai fi necesar periajul dentar
• Procedura denumită Periflow® este utilizată și în tratamentul parodontal
• Oferă predictibilitate în gestionarea plăcii bacteriene
• Reduce efortul medicului și durata procedurii comparativ cu dispozitive ultrasonice

Mai mult, tehnologia GBT se pretează în tratarea cazurilor în care boala parodontală a afectat starea de sănătate a dinților pacientului. În cazul acestor pacienți, se face un detartraj gingival și subgingival, se realizează o decontaminare subgingivală cu laserul și se folosește tehnolgia elvețiană GBT.

Potrivit studiilor, aproximativ 80% din problemele parodontale se rezolvă printr-o terapie inițială de igienizare subgingvală, intervenția chirurgicală fiind necesară doar în cazul a 20% dintre cei diagnosticați cu această boală.

În concluzie, fie că vorbim despre boala parodontală, fie că vorbim de alte afecțiuni dentare, cu cât sunt depistate mai devreme, în urma controalelor periodice de specialitate, cu atât tratamentul este mai ușor, vizitele la medic sunt mai puține, iar cheltuielile se reduc semnificativ.

Ne bucurăm să avem în clinica noastră cea mai performantă tehnologie și abia așteptăm să ne spuneți părerea voastră după procedura medicală. Vă așteptăm la Smile Dent!

Lasă un răspuns