Zâmbetul tău este pe mâini bune, iar tu ești în siguranță la Smile Dent #StaySafe #GetVaccinated

Cu toate că populația României s-a împărțit categoric în două tabere: pro sau contra vaccin, realitatea cifrelor și datelor furnizate de medici ne demonstrează că țara noastră este profund afectată de această pandemie. Virusul există și afectează grupe de vârste și persoane tinere, fără afecțiuni cronice, însă impactul și lupta sunt și la nivel emotional și psihologic.

De ce am ales să ne vaccinăm, cu schema completă, toată echipa Smile Dent?

Pentru că suntem medici, pentru că avem o dublă responsabilitate – față de pacienții care vin în clinica noastră, și față de familiile noastre, pentru că avem încredere în oamenii de știință – geneticieni și virusologi deopotrivă – care au creat acest vaccin, pentru că înțelegem cât de important este să fim imunizați (nu pentru a fi feriți în totalitate de boală, ci pentru a fi protejați de reacțiile și efectele puternice pe care le poate avea asupra organismului), pentru că este datoria noastră civică să nu îi punem și pe alții în pericol, pentru că în acest gest stă, de fapt, puterea libertății noastre.

Ce măsuri anti-Covid luăm, în continuare, la clinica Smile Dent?

  • Începem, întotdeauna un triaj epidemiologic – atât telefonic (atunci când pacientul sună pentru programare), cât și fizic, la prezentarea pacientului în clinică.
  • Purtarea măștii de protecție este obligatorie, pe toată durata timpului de așteptare, înainte și după realizarea actului medical stomatologic.
  • Dezinfectarea mâinilor, cu soluții aprobate de MS, este recomandată tuturor pacienților care vin în clinică, însoțită ulterior, de completarea acordului informat al pacientului.
  • Fiecare pacient va fi îndrumat să își acopere încălțămintea cu protecție de unică folosință, care va fi aruncată, la plecarea din clinică.
  • Fiecare cabinet este sterilizat, aerisit și dezinfectat după fiecare tratament realizat de medicii noștri.
  • La finalul programului de lucru, toate cabinetele și spațiile comune sunt dezinfectate cu nebulizatoare și lămpi UV.
  • Instrumentarul medical este sterilizat și dezinfectat cu rigurozitate, folosindu-ne de aparatura de ultimă generație din clinica noastră.

Sunt lucruri normale pe care le facem cu toată responsabilitatea și profesionalismul care ne caracterizează, pentru că înțelegem pe deplin, că fiecare dintre noi trebuie să își facă partea, pentru a trece cât mai curând peste aceste timpuri dificile. 

Nu vă putem înfluența într-o direcție sau alta, singurul îndemn pe care vi-l dăm este să vă gândiți la voi, la familiile voastre și la ce puteți face mai bine pentru a vă ști în siguranță. Iar noi, prin modul în care lucrăm în fiecare zi, sperăm să fim de folos medicilor din țară, care în aceste zile sunt ca pe frontul de luptă.

#StaySafe #GetVaccinated #SmileDent

Lasă un răspuns